Într-un an de când Parchetul European (EPPO) și-a început activitatea, instituția a înregistrat și analizat 4.006 sesizări, a deschis 929 de anchete și a pus sechestru pe bunuri în valoare de 259 de milioane de euro, sumă de patru ori mai mare decât bugetul anual al Parchetului. De asemenea, a obținut patru condamnări definitive. 

Laura Codruța Kovesi atrage atenția într-un interviu pentru Euronews asupra nivelului scăzut de detectare a fraudelor cu fonduri europene la nivelul UE, atât la nivelul fiecărui stat membru, cât și la nivelul blocului comunitar: “Dacă aș fi fost ministru de Finanțe, probabil că mi-aș fi pierdut somnul din cauza asta. Mai ales în contextul economic actual, când inflația este foarte mare”, afirmă procurorul-șef european. Kovesi mai spune că autoritățile fiscale din UE nu reușesc să colecteze aproximativ 130 de miliarde de euro din TVA, anual: “Între 30 și 60 de miliarde de euro se pierd prin fraudă sau pur și simplu sunt furate.”

Procurorul-șef european mai adaugă faptul încă este nevoie “prea des” să convingă unii lideri europeni de importanța activității EPPO. Parchetul are 35 de birouri în 22 de state și 140 de procurori europeni delegați în capitalele statelor membre. Cinci state membre nu s-au alăturat EPPO: Danemarca, Ungaria, Irlanda, Polonia și Suedia.

Surse: Euronews, EPPO

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday