Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, și-a exprimat duminică temerile că unitatea Uniunii Europene “începe să se prăbușească”. Liderii UE se vor întâlni luni și marți pentru a discuta despre introducerea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care ar putea include un embargo asupra petrolului, dar și un program care urmărește să accelereze încetarea dependenței de combustibilii fosili, inclusiv de gazul rusesc. Discuțiile în acest sens de duminică au fost fără succes.

“După atacul Rusiei asupra Ucrainei, am văzut ce se poate întâmpla atunci când Europa rămâne unită. În vederea summitului de mâine, să sperăm că va continua așa. Dar deja începe să se prăbușească și să se prăbușească din nou”, a declarat Habeck, citat de Reuters.

În acest weekend, Comisia Europeană a propus amânarea restricțiilor asupra importurilor de petrol rusesc prin conducta Drujba, dar a cerut interzicerea importului pe cale maritimă, măsură ce reprezintă un compromis pentru a satisface obiecțiile Ungariei.

Habeck a cerut Germaniei să vorbească “cu o singură voce” la summitul de săptămâna viitoare, în loc să se abțină de la voturi din cauza diferențelor de opinie din coaliția de guvernământ a țării. “Europa este încă o zonă economică uriașă cu o putere economică incredibilă. Și atunci când este unită, poate folosi această putere”, a conchis oficialul german.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday