“Salarizarea polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare nu este un joc de ping-pong între ministere”, subliniază sindicaliștii din penitenciare într-un comunicat de presă.

Nemulțumirea angajaților vine după ce, ieri, ministrul Apărării a anunțat că a inițiat o ordonanță ce are ca scop majorări ale salariilor și soldelor pentru personalul militar și pentru polițiști, de la 1 iulie. Totuși, la scurt timp, prim-ministrul Ciucă a reacționat și a spus că nu s-a discutat despre aceste majorări: “Am văzut doar ştirea, dar nu am discutat acest subiect”.

“Faptul că prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat public că nu a avut cunoștință de proiectul Ministrului Apărării Naţionale, dovedește lipsa de comunicare dintre șeful Guvernului și miniștrii săi, cu efecte devastatoare asupra funcționării eficiente a statului român. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor acuză membrii Guvernul Ciucă de iresponsabilitate și imaturitate în luarea deciziilor care privesc drepturile salariale ale polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare”, transmit sindicaliștii nemulțumiți.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday