Ministerul rus al Apărării a publicat și o filmare însoțită de un mesaj în care anunță că testul a fost un succes. În filmare se poate observa că racheta a fost lansată de pe fregata Amiral Gorșkov, din largul Mării Barents, iar potrivit rușilor, aceasta a zburat o mie de kilometri spre sud, până în Marea Albă.
Președintele Vladimir Putin a descris Zircon ca parte a unei noi generații de armament “fără rival”. În general, rachetele hipersonice sunt mult mai greu de interceptat decât cele balistice. Au intrat în serviciu în ultimii 10 ani și au pretenția de a păcăli orice scut antirachetă.
De altfel, aceste rachete Zircon au fost testate pentru prima oară înainte de război, în octombrie, iar oficialii ruși au afirmat după test că acestea vor fi pregătite să fie folosite din 2022. Unii experți din Occident au pus atunci la îndoială cât de avansată este noua generație de armament a Rusiei, dar au recunoscut totuși că viteza, manevrabilitatea și altitudinea rachetelor hipersonice le fac dificil de urmărit și interceptat. Racheta Zircon, cu o rază de acţiune maximă de aproximativ 1.000 de kilometri, ar urma să fie echipată la bordul unor nave de suprafaţă și a unor submarine din flota rusă.
Reuters remarcă faptul că Armata Rusă a suferit pierderi importante de militari și echipamente în timpul invaziei din Ucraina, dar a continuat să organizeze astfel de teste ale armamentului său, pentru “a reaminti lumii priceperea sa în tehnologia rachetelor”. Luna trecută a lansat o nouă rachetă intercontinentală cu capacitate nucleară, Sarmat, capabilă să transporte încărcătură nucleară.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.