Noua Zeelandă. Prim-ministrul Jacinda Ardern a fost testată pozitiv pentru Covid. Are simptome moderate și se va izola pentru o săptămână, timp în care guvernul trebuie să adopte bugetul și planul de reducere a emisiilor cu efect de seră.

Partenerul de viață al primului ministru al Noii Zeelande, Clarke Gayford, a fost testat pozitiv pentru Covid duminica trecută, iar Jacinda Ardern a fost în carantină de atunci. Vineri seara a dezvoltat simptome, iar în urma testării a fost confirmată pozitiv. Are simptome moderate și se va izola o săptămână, timp în care guvernul său are planificate adoptarea planurilor de reducere a emisiilor de carbon și bugetul.

Aceasta este o săptămână de hotar pentru guvern și sunt dezamăgită că nu pot participa. Planul nostru de reducere a emisiilor stabilește calea pentru atingerea obiectivului nostru de zero carbon, iar bugetul se adresează viitorului și securității pe termen lung a sistemului de sănătate din Noua Zeelandă“, a precizat Ardern.

Anunțul biroului de presă al Premierului vine la câteva zile după ce autoritățile au decis relaxarea controalelor stricte la granițele țării. Noua Zeelandă a înregistrat rate foarte scăzute de mortalitate asociate Covid-19 în pandemie iar speranța de viață a crescut. De asemenea, măsurile luate de autorități au reușit să mențină o rată scăzută a șomajului și au protejat economia.

Sursă: The Guardian.

Foto: Instagram.

Folosim cookies