Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat duminică, în timpul unei călătorii neanunțate la Kiev, că diplomații americani se vor întoarce în Ucraina în această săptămână. Blinken și secretarul Apărării, Lloyd Austin, s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu alți oficiali pentru o bilaterală prelungită, de aproximativ 90 de minute.

Blinken și Austin au discutat despre intenția Administrației Biden de a oferi încă 713 milioane de dolari în finanțare militară suplimentară pentru a ajuta Ucraina să treacă la sisteme compatibile cu cele ale NATO, potrivit unui înalt oficial al Departamentului de Stat, citat de CNN. Ambii oficiali au informat corespondenții de presă din regiune cu puțin timp înainte să sosească la Kiev. Deși Zelenski anunțase încă de sâmbătă că așteaptă această vizită, ea nu a fost confirmată și de americani până după încheierea ei.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday