La primele ore ale dimineții de sâmbătă, negocierile între statele membre ale UE, Comisia Europeană și Parlament au ajuns la un rezultat, după aproape 16 ore de discuții. Companiilor precum Facebook, Twitter sau Google le va fi interzis să țintească minori cu publicitate online, dar și să permită tehnici de manipulare care obligă oamenii să dea clic pe conținut (clickbait). UE va forța companiile Big Tech să controleze conținutul online într-un mod mai agresiv, și să dezvăluie autorităților de reglementare din UE modul în care abordează dezinformarea și propaganda de război pentru a limita răspândirea informațiilor false.

Companiile de internet vor trebui să ofere termeni și condiții care sunt de înțeles chiar și pentru copii. Direcționarea utilizatorilor online pe baza religiei, sexului sau a preferințelor lor sexuale va fi printre practicile care vor fi interzise. De asemenea, platformele de socializare vor trebui să aibă personal suficient pentru a se ocupa de moderarea conținutului, deoarece utilizatorii vor avea dreptul de a face sesizări și contestații în propria limbă.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: “Epoca marilor platforme online care se comportă ca fiind prea mari pentru a le păsa se apropie de sfârșit”. Comisia va putea “impune sancțiuni eficiente și disuasive de până la 6% din cifra de afaceri globală sau chiar o interdicție de a opera pe piața unică a UE, în cazul unor încălcări grave repetate”, a mai adăugat el.

La începutul acestui an, UE a aprobat o lege separată, Digital Markets Act, care urmărește să abordeze puterea de piață a firmelor tehnologice. Se așteaptă ca țări precum SUA și Canada să aprobe reguli similare în lunile următoare.

Sursă alternativă: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday