Televiziunile ruse l-au prezentat pe președintele Vladimir Putin în timp ce era informat de armată că racheta a fost lansată de la Plesetsk, în nord-vestul țării, și a lovit o țintă din peninsula Kamceatka, în estul îndepărtat, la o distanță de peste cinci mii de kilometri.

“Vă felicit pentru lansarea cu succes a rachetei balistice intercontinentale Sarmat. Acesta este un eveniment mare, semnificativ, în dezvoltarea unor sisteme de arme promițătoare pentru armata rusă”, a spus Putin. “Nu are un analog în lume și nu va avea pentru mult timp. Această armă cu adevărat unică va consolida potențialul de luptă al forțelor noastre armate, va asigura în mod fiabil securitatea Rusiei împotriva amenințărilor externe și îi va face pe cei care, încintați de o retorică frenetică, agresivă, încearcă să ne ameninţe ţara”, a mai spus Putin, care a precizat că racheta este fabricată doar cu componente din Rusia, ceea ce va grăbi intrarea în producție de serie și intrarea în dotarea forțelor strategice (nucleare) ale Federației Ruse.

Prezentată în 2018, racheta Sarmat ar putea, potrivit datelor sale tehnice declarate, să transporte între 10 și 15 ogive nucleare, pe o distanță de până la 18 mii de kilometri. Ea folosește un vehicul hipersonic de tip glide, ceea ce îi permite să atingă o viteză de până al 25 de mii de kilometri pe oră (Mach 20).

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday