Statul Major Ucrainean susține că forțele ruse și bieloruse efectuează manevre în Belarus, la nord de Kiev, pentru a forța Armata Ucraineană să păstreze în jurul capitalei dispozitive de apărare și pentru a nu putea trimite suficienți militari și tehnică de luptă pe frontul din Donbas.
Frontul de Est. Rușii au efectuat ieri mai multe atacuri de-a lungul liniei de contact din Donbas, dar acestea par a fi fost respinse de ucraineni. A continuat avertizarea și evacuarea populației din zonă, în așteptarea unei ofensive majore a Armatei Ruse.
Potrivit ISW, rușii nu au avansat deloc de-a lungul axei Izium-Sloviansk, în ultimele 24 de ore, și “este puțin probabil să captureze regiunile Donețk și Luhansk dacă nu reușesc o avansare din Izium pentru încercuirea Armatei Ucrainene de pe linia de contact din estul Ucrainei”.
Forțele republicilor separatiste susțin că au capturat complet centrul orașului Mariupol, dar forțele ucrainene își păstrează pozițiile în sud-vestul orașului. Acest raport nu poate fi confrmat independent, dar ISW spune că nu au mai fost raportate lupte în centrul Mariupolului din 2 aprilie.
Pe Frontul de Sud nu au fost înregistrate lupte, dar rușii au bombardat nordul regiunii Herson și orașul Krivoi-Rog, ceea ce sugerează că zona respectivă este controlată de forțe ucrainene.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.