Un oficial al serviciului de informații al Germaniei (BND) a declarat pentru Washington Post că au fost interceptate două convorbiri separate, în care rușii au descris modul de interogare a soldaților ucraineni capturați și a civililor, care ulterior au fost uciși.

Oficialul a adăugat că BND este în posesia unor imagini captate din satelit care dovedesc implicarea militarilor ruși în uciderea civililor din Bucea. Serviciul nu a oferit un punct de vedere, iar un purtător de cuvânt al guvernului s-a referit doar la ”indicii credibile” care să susțină implicarea.

Și publicația germană Der Spiegel a scris că BND a prezentat în parlamentul german un raport care prezintă interceptările radio. Într-una dintre ele, de exemplu, un militar rus povestea că a împușcat mortal un civil pe o bicicletă. Un cadavru aflat lângă o bicicletă a fost identificat de autoritățile ucrainene, la scurt timp după retragerea militarilor ruși din nordul țării.

Dezvăluirile contrazic poziția oficială a Rusiei, conform căreia atrocitățile au fost făcute de soldații ucraineni, după retragerea trupelor rusești. Crimele din Bucea, scrie publicația WP, intensifică presiunile asupra alianței militare. În aceste condiții, miniștrii de externe din cadrul NATO s-au întâlnit miercuri și astăzi. Tot astăzi, Adunarea Generală a ONU va analiza excluderea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului.

Sursa: Der Spiegel, Washington Post

Folosim cookies