Potrivit BBC, forțele ruse controlează acum 90% din teritoriul administrativ al regiunii Luhansk și 50% din Donețk (împreună acestea formează zona Donbas), față de 30% cât dețineau înainte de conflict cele două republici separatiste.
Potrivit ISW, rușii au continuat ofensive fără succes pentru capturarea localităților Popasna și Rubijne, bombardând de-a lungul întregii linii de contact. Serviciul secret ucrainean (SBU) spune că unitățile aduse în zonă de ruși sunt formate din recruți fără experiență militară și cadeți ai Școlii superioare de comandă militară din Moscova, acest lucru indicând calitatea scăzută a întăririlor.
Este așteptată o ofensivă în zilele următoare, iar viceprim-ministrul ucrainean Irina Vereșciuk a făcut apel la populația civilă să evacueze zonele de la Harkov și până la Donețk. Pe canalele rusești de Telegram au circulat videoclipuricu forțe noi care sosesc în Donbas pe calea ferată, dar este posibil ca acestea să fi ajuns deja de câteva zile, iar atacul să fie iminent. Autoritățile ucrainene mai spun că aceasta ar putea începe la finalul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. ISW consideră însă că este puțin probabil ca redistribuirea unităților ruse avariate în alte părți ale Ucrainei și înlocuirea cu recruți slab instruiți a soldaților răniți sau uciși să aducă o schimbare semnificativă în capacitatea Armatei Ruse de a desfășura operațiuni ofensive.
Pe Frontul de Sud, ucrainenii au eliberat mai multe sate din nordul regiunii Herson (spre Krivoi Rog) ceea ce sugerează o posibilă retragere a forțelor ruse pe alte aliniamente.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.