Annalena Baerbock, ministrul german de Externe, a declarat în marja unei întâlniri cu prim-ministrul Republicii Moldova și cu miniștrii de Externe din România și Franța că “împreună cu partenerii moldoveni, vrem să evaluăm modul în care putem ajuta la reducerea dependenței Moldovei de Rusia în plan economic, financiar și al nevoilor energetice, dar și să întărim reziliența”.

Germania găzduiește în această după-amiază o conferință în cadrul căreia se organizează și o strângere de fonduri pentru Republica Moldova, care a primit mai mulți refugiați ucraineni pe cap de locuitor decât orice altă țară, în ciuda faptului că este una dintre cele mai sărace țări din Europa.

Țara vecină găzduiește peste 100 de mii de refugiați ucraineni, în condițiile în care populația sa nu depășește trei milioane de locuitori. Astfel, Guvernul de la Berlin a promis Chișinăului un ajutor de 50 de milioane de euro, acordat fără nicio condiție, pentru depășirea crizei energiei și a refugiaților.

“Guvernul german dorește să ofere sprijin financiar unei țări care se confruntă cu provocări politice și financiare uriașe, în special din cauza numărului mare de refugiați pe care i-a primit și a costurilor crescute ale energiei”, a mai adăugat guvernul de la Berlin.

Referitor la dependența energetică, Maia Sandu a declarat luni că țara sa depinde în proporție de 100% de gazele pe care le cumpără de la Gazprom. Și prim-ministrul Natalia Gavrilița a făcut apel la comunitatea internațională pentru sprijinirea Moldovei: “Suntem cei mai vulnerabili dintre vecinii Ucrainei. Astăzi avem nevoie de prieteni buni și de parteneri de încredere”.

Surse: Reuters, DW

Foto: Natalia Gavriliță Facebook

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday