Frank-Walter Steinmeier a adăugat că “adeziunea mea la Nord Stream 2 a fost clar o greșeală. Noi căutam o punte de legătură în care Rusia nu mai credea și în privința căreia aliații noștri ne-au avertizat”. Invadarea Ucrainei de către Rusia este un moment în care oficialul spune că el și alții trebuie să-și recunoască onest greșelile în relația cu Kremlinul.

“Nu am reușit să construim o casă europeană pentru toată lumea. Nu am crezut că Vladimir Putin va îmbrățișa ruinarea economică, politică și morală a țării sale, de dragul nebuniei sale imperialiste. În această privință, ca și alții, m-am înșelat”, a spus oficialul.

Steinmeier este președinte al Germaniei din 2017, iar în februarie a fost votat pentru un alt mandat de către Adunarea Federală (nu a fost votat direct de către populație). Înainte de a fi președinte, a ocupat funcția de ministru al Afacerilor Externe în mai multe cabinete conduse de Angela Merkel.

De-a lungul carierei sale politice, a susținut o apropiere economică de Moscova, cu scopul de a ancora Rusia într-un sistem global orientat către valorile țărilor vestice, notează Reuters. Construcția gazoductului Nord Stream 2 a început în 2015, la un an după anexarea Crimeei. Ulterior, SUA și alți aliați ai Germaniei au făcut apel la precauție în ceea ce privește proiectul, argumentând că ar fi periculos pentru Ucraina și ar trimite un semnal greșit președintelui Vladimir Putin. 

Totuși, în noiembrie anul trecut, după ce conducta a fost terminată, statul german a suspendat temporar procesul de certificare din cauza unor încălcări de reglementare. Însă până la rezolvarea problemelor, Rusia a invadat Ucriana în februarie, iar procesul nu a mai fost continuat.

Fostul cancelar Angela Merkel a sprijinit operaționalizarea Nord Stream 2 până la finalul ultimului său mandat, încheiat în decembrie anul trecut. În acest sens, ea a efectuat o vizită oficială în SUA vara trecută, unde a agreat cu Joe Biden că gazoductul poate fi pus în funcțiune și că cele două părți susține Ucraina, în cazul în care Kremlinul s-ar folosi de proiect pentru a-și spori influența în regiune.

Surse alternative: Reuters, Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday