Potrivit unui raport al Allied Market Research, citat de Reuters, valoarea achizițiilor de rachete și bombe, inclusiv nucleare, va crește de la 73 de miliarde de dolari în 2020, cu o rată de peste 5% pe an, la peste 126 de miliarde de dolari în 2030.

Compania de consultanță a consemnat o realocare a fondurilor de înarmare pe perioada crizei Covid, dar raportul său de acum ia în considerare războiul din Ucraina, precum și cererea președintelui american Joe Biden pentru un buget record de apărare (în timp de pace), în vederea modernizării “triadei nucleare” a SUA – submarine cu rachete balistice, bombardiere și rachete sol-sol.

Raportul anticipează “o creștere a cererii de focoase nucleare mici” (tactice), care pot fi lansate de pe aeronave și cu rachete terestre, deși rachetele balistice lansate pe submarin (SLBM) au reprezentat un sfert din piață în 2020. De asemenea, raportul anticipează o creștere mai rapidă a achizițiilor pentru acest tip de armament din regiunea Asia-Pacific, din dorința Indiei, Pakistanului și Chinei de a-și consolida arsenalele nucleare.

Marea Britanie, China, Franța, Rusia și Statele Unite, la începutul anului, au emis o declarație comună în care spuneau că nu ar putea exista câștigători într-un război nuclear și că acesta trebuie evitat.

Sursa: Reuters

Foto: Sandra Foyt | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday