UPDATE: La o oră după speech-ul lui Joe Biden de la Varșovia, CNN informează că un oficial al Casei Albe “minimalizează remarca făcută de Biden”: “Președintele a vrut să spună că lui Putin nu i se poate permite să-și exercite puterea asupra vecinilor Rusiei sau asupra regiunii. Nu a pus problema puterii lui Putin în Rusia sau a unei schimbări de regim”.

Știrea în forma inițală:

Într-un discurs apăsat, plin de emoție și chiar furie, președintele american a spus că rrăzboiul lui Putin împotriva Ucrainei a fost un eșec strategic, dar rușii nu sunt criminali. “Pentru numele lui Dumnezeu, voi nu sunteți așa, acest om nu mai poate rămâne la putere!”, a spus Biden în fața unei mulțimi adunate la Varșovia.

Biden a mai spus că războiul Rusia-Ucraina, aflat acum în a doua lună, a unit Occidentul și a avertizat Rusia să nu se atingă de teritoriul NATO. Pe de altă parte, el a avertizat că lumea trebuie să se pregătească pentru “o luptă lungă, care urmează și care nu poate fi câștigată în zile sau luni”, împotriva tiraniei.

Biden a spus că doar “costurile rapide și pedepsitoare” vor determina Rusia să-și schimbe cursul în Ucraina, precizând că peste 400 de multinaționale au părăsit deja Rusia, a cărei economiei se va înjumătăți în anii următori”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday