În nota de fundamentare se arată că valoarea amenzilor pentru lipsa rovinietei valabile a rămas la nivelul din 2010, ceea ce a dus la o dublare a numărului celor amendați în ultimii cinci ani.
Cuantumul amenzilor este stabilit în funcție de tipul autovehiculelor, iar un comunicat al guvernului arată că acestea nu vor mai avea o valoare fixă. Șoferilor prinși pe drumurile naționale fără rovinietă vor plăti o amendă cuprinsă între de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă.
Spre exemplu, pentru un autoturism, valoarea anuală a rovinietei este de 138 de lei, ceea ce înseamnă că amenda va fi cuprinsă între 345 de lei și 552 de lei.
Guvernul mai precizează că amenda stabilită prin procesul – verbal de constatare a contravenției poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege (172,5 lei), în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Propunerea de modificare a cadrului legal actual este justificată de faptul că numărul contravențiilor aplicate pentru circulația fără achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România (rovinietă) a crescut de la 357 de mii de amenzi aplicate în 2015, la 734 de mii de ameni în 2021.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.