UPDATE 5: Consiliul Municipal din Kiev a transmis astăzi că 228 de oameni, inclusiv patru copii, au fost uciși de la începutul războiului cu Rusia. Peste 900 de cetățeni, dintre care 16 copii, au fost răniți, iar aproximativ 40 de case, șase școli și patru grădinițe au fost afectate.

UPDATE 4: Ucraina a reușit să evacueze 190 de mii de civili din zonele de luptă prin coridoarele umanitare, de la începutul invaziei ruse, a declarat vicepremierul Iryna Vereshchuk într-un interviu televizat.

Aceasta a adăugat că în regiunile Kiev și Luhansk coridoarele erau funcționale sâmbătă, dar că un coridor planificat pentru a evacua oameni din Mariupol a fost doar parțial operațional, deoarece trupele rusești nu au lăsat autobuzele să treacă.

UPDATE 3: Potrivit publicației Kyiv Independent, 10 coridoare umanitare vor fi deschise astăzi, pentru a facilita evacuarea civililor din orașul port asediat Mariupol, Luhansk și Herson, precum și din alte orașe din nord-vestul capitalei ucrainene. De asemenea, ajutor umanitar pentru orașele afectate de război va fi livrat în decursul acestei zile.

Totodată, ministerul rus al Apărării susține că sistemul de rachete de coastă “Bastion” a distrus noaptea trecută centrele de informații radio și electronice ale Forțelor Armate ucrainene din localitățile Veliki Dalnik și Veliko Dolinskoe din regiunea Odesa de-a lungul Mării Negre, informație care nu a putut fi verificată independent de CNN

Într-o actualizare postată pe Facebook de către Statul Major, oficialii ucraineni au spus că Moscova a pierdut o cantitate imensă de echipamente militare și au susținut că au ucis un al cincilea general rus, Andrei Mordvichev, care ar fi cel mai înalt comandant rus ucis în conflict până acum, deși BBC nu poate verifica în mod independent afirmația.

UPDATE 2: Presa ucraineană, citată de AFP, relatează că cel puțin 40 de soldați ucraineni au fost uciși în urma unui atac aerian rusesc asupra unei unități militare din orașul Nicolaev. Deși ofensiva rușilor spre oraș a fost blocată, autoritățile locale precizează că mai multe sate din regiune au fost ocupate.

UPDATE 1: Serviciile britanice de informații atrag atenția că Rusia nu a reușit să-și atingă până acum o bună parte din obiective, pe fondul rezistenței armatei ucrainene, iar din această cauză trupele rusești atacă din ce în ce mai multe ținte civile, scopul fiind “de a intensifica criza umanitară”.

Potrivit ONU, 816 civili au fost uciși de la începutul conflictului, în timp ce 1.333 de persoane au fost rănite, majoritatea din cauza bombardamentelor. Oficialii de la Kiev au declarat ieri că 222 de persoane au fost ucise în capitală, inclusiv 60 de civili și patru copii.

Situația fronturilor, 19 martie 2022:

Frontul de Nord. În ultimele 24 de ore, forțele ruse nu au efectuat operațiuni ofensive în jurul Kievului, concentrându-se pe organizarea apărării pozițiilor de la Nord și Vest de capitala ucraineană. A fost raportată doborârea unui avion Suhoi Su 34 de bombardament, ieri dimineață, la vest de Kiev, dar informația nu a putut fi confirmată din surse independente. Statul Major Ucrainean consideră că pierderile grele ale Rusiei, moralul scăzut și lipsa comandanților de unități tactice cu experiență vor împiedica forțele ruse să reia ofensiva asupra Kievului “într-un viitor apropiat”, chiar dacă unități suplimentare “necoordonate” sunt trimise să întărească aceste forțe. În schimb, la Cernihiv au continuat bombardamentele și sunt raportate două atacuri ale Armatei Ruse, respinse de ucraineni, în ultimele 24 de ore. ISW consideră că raportarea indică “posibile atacuri ucrainene în curs în spatele liniilor rusești”. La Sumî, rușii nu au condus operațiuni ofensive active.

Frontul de Est. Forțele ruse au reluat ofensiva la sud-est de Harkov, efectuând mai multe atacuri asupra orașului Izium, dar au fost respinse de ucraineni, care păstrează controlul asupra orașului. Această axă este importantă pentru un eventual avans către Nipru și Zaporojie, dar lasă Armatei Ruse și opțiuni de încercuire a forțelor ucrainene din Donbas. Rușii au avansat , la nord-est de Luhansk, spre Severodonețk, și probabil că vor ataca orașul în următoarele 24-48 de ore. Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au capturat mai mult de 90% din regiunea Donețk, dar informația nu poate fi verificată. Este posibil ca rușii să fi închis deja culoarul de la Energodar la Zaporojie, Mariupol fiind acum complet încercuit. Harta operațională indică faptul că luptele se duc în interiorul orașului și nu este clar cât va mai rezista acesta.

Frontul de Sud. Ucrainenii au desfășurat un contraatac puternic împotriva forțelor ruse de la est de Nicolaev, care au fost nevoite să se retragă circa 10 kilometri spre Herson. Nu este clar dacă acestea vor continua contraofensiva sau se vor limita la apărarea orașului Nicolaev care ar fi deschis rușilor drumul spre Odesa.

Analiza completă ISW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday