Update 4: Un înalt oficial american a declarat că relocarea de trupe și armament rusesc din zone îndepărtate demonstrează că Rusia încă dorește să conducă un asediu asupra Kievului, relatează CNN. “În mod clar, încearcă să-și îmbunătățească capacitatea de a lovi orașele de la distanță, în special în jurul Kievului”, a spus oficialul.
UPDATE 3: Autoritatea din regiunea Harkov anunță că cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața și alte 25 au fost rănite, în urma unui bombardament care a avut loc azi-noapte asupra unui cămin cultural din Merefa, un sat la 30 de kilometri sud-vest de orașul Harkov. Potrivit anunțului, citat de agenția AFP și de presa locală, zece persoane dintre cele rănite se află în stare gravă.
In #Merefa, #Russian occupiers destroyed a school and a house of culture.
They shelled this town in the #Kharkiv region at 3:30. Houses nearby were also damaged. pic.twitter.com/DByfDFKllA
— NEXTA (@nexta_tv) March 17, 2022
UPDATE 2: Șeful Administrației Regionale din Cernihiv, Viacheslav Chaus, a declarat, citat de Reuters, că 53 de civili au fost uciși în ultimele 24 de ore, în urma bombardamentelor intense asupra orașului. Agenția de presă subliniază că nu a putut verifica informația din alte surse.
UPDATE 1: Autoritățile ucrainene anunță că adăpostul antiaerian din teatrul din Mariupol a rezistat bombardamentelor, iar acum este în desfășurare o operațiune de evacuare a persoanelor, conform BBC.
Rusia desfășoară rezerve suplimentare aduse din Orientul Îndepărtat, iar alte forțe din Osetia, Armenia și Tadjikistan sunt deja pe drum spre Ucraina, așa cum arată mai multe filmări postate pe rețelele de socializare. Statul Major Ucrainean are informații că comandamentul Armatei Ruse ar fi refuzat o cerere de realocare a unor unități militare de pe frontul de sud către Kiev, ceea ce sugerează că forțele suplimentare ar putea fi alocate mai de grabă în sud, pentru încercuirea forțelor ucrainene din Donbas.
Potrivit ISW (Insitute for the Study of War), Statul Major ucrainean a raportat că Rusia formează noi grupuri tactice de batalion prin consolidarea unităților care au suferit pierderi în primele 10 zile ale invaziei, inclusiv cu cadeți din învățământul superior militar, cărora li s-ar acorda mai devreme diplomele de abolvire pentru a putea fi trimiși pe front.
Frontul de Nord. Forțele ruse au efectuat atacuri limitate la nord-vest de Kiev și niciun atac la nord-est de oraș pe 16 martie. Președintele Zelenski a înființat un nou cartier general militar responsabil de apărarea capitalei, unificând comandamentul armatei cu cel al structurilor de apărare teritorială, formate din civili înarmați. La Cernihiv, trupele ruse s-au concentrat pe organizarea sprijinului logistic, iar ucrainenii au respins o nouă încercare de încercuire a orașul Sumî.
Frontul de Est. Forțele ruse nu au desfășurat operațiuni ofensive majore spre Harkov, continuând ceea ce pare a fi o acțiune de regrupare și aprovizionare. Bombardamentele asupra orașului au continuat însă. Statul Major ucrainean crede că la Harkov se concentrează ceea mai mare parte a rezervelor trimise din Rusia.
ISW apreciază că este puțin probabil ca forțele ruse să reușească să ocolească cu succes Harkov dinspre sud-est pentru a avansa spre Nipru și Zaporijie pe termen scurt.
La Luhansk, rușii au raportat că desfășoară o ofensivă asupra Severodonețk, un orașel aflat la NV, dar ucrainenii susțin că au respins aceste atacuri.
Situația se agravează la Mariupol, atacat și dinspre est și dinspre vest. Orașul rezistă în ciuda întăririlor primite de pe mare de forțele ruse. Bombardarea Teatrului Dramatic în care erau adăpostiți civili și care fusese marcat ca atare pentru a nu fi țintit de forțele ruse, indică forțarea capitulării orașului prin comiterea unor crime de război.
A fost raportată uciderea unui al patrulea general rus, conducătorul celei mai importante divizii din Donbas, dar Ministerul rus al Apărării a susținut că forțele din Donețk au preluat controlul mai multor sate de la nord de Mariupol.
Frontul de Sud. Miercuri dimineață, navale ruse au bombardat mai multe locații de pe țărmul ucrainean, la SV de Odesa și la Nord de Insula Șerpilor.
Totuși, în cursul zilei forțele ruse nu au efectuat nici operațiune terestră către Nicolaev (pe care totuși l-au bombardat) și Odesa. Imaginile din satelit arată că în largul Odesei sunt 14 nave de război rusești, printre ele probabil și unități de desant marin. Cu toate acestea, ISW apreciază că este puțin probabil ca Rusia să lanseze o operațiune amfibie împotriva Odesei până când forțele ruse nu vor asigura o linie de comunicație terestră cu orașul.
Acum este clar că rușii încearcă să ocolească Zaporijie prin vest și să încercuiască orașul, dar ucrainenii au raportat că au reușit să oprească ieri la prânz această înaintare. Lovirea aeroportului din Herson de către aviația ucraineană și distrugerea mai multor aparate la sol, confirmă faptul că Armata Ucraineană încă are capacitatea unor operațiuni aeriene.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.