Imaginile din satelit arată o nouă desfășurare de vehicule militare în Belarus (imaginea de mai sus). Lângă granița cu Ucraina au fost desfășurate peste 100 de de blindate și zeci de corturi pentru trupe. De asemenea, satelitul Maxar a surprins desfășurarea unui nou spital de campanie în vestul Rusiei (imaginile de mai jos), în interiorul unei baze militare aflate la granița cu Ucraina, ceea ce sugerează pregătirea pentru o situație în care ar apărea răniți.

Comentând ultimele evoluții, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat aseară că o invazie a Ucrainei “a fost tot timpul planul real al președintelui rus Vladimir Putin. El a numit situația actuală ca fiind “o criză manufacturată”. Într-o conferință de presă comună cu ministrul de externe ucrainean, Dimitro Kuleba, la Washington, Blinken a spus că “planul său a fost tot timpul să controleze Ucraina și poporul ei, să distrugă democrația Ucrainei, care oferă un contrast puternic cu autocrația pe care Putin o conduce, și să revendice Ucraina ca parte a Rusiei”.

Blinken a precizat că întâlnirea programată vineri cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la Paris, a fost anulată.

Sursă alternativă: The Guardian

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday