Principalele date financiare, pentru 2021:
  • Vânzările cu amănuntul de carburanți au crescut în 2021 cu 12%, revenind la nivelul anterior pandemiei.
  • Producția de țiței a scăzut însă față de 2020 cu -7,6%, iar cea de gaze naturale cu -14%. A crescut, în schimb, volumul producției de energie electrică cu +15%.
  • La nivel de grup, valoarea investițiilor a fost de 2,8 mld RON, în scădere cu -12% comparativ cu anul precedent
  • Profitul net înregistrat la nivel de grup a fost de 2,864 miliarde de lei, în creștere cu +122% față de 2020, dar mult sub nivelurile din 2019 și 2018.

 În comunicatul remis BVB în această dimineață, directorul OMV Petrom, Christina Verchere, arată că “contribuția noastră la bugetul de stat s-a situat la un nivel record, de 12,3 miliarde de lei. Această creștere a fost determinată, de asemenea, și de taxarea gazelor naturale, care s-a triplat față de anul 2020. În consecință, regimul de taxare pentru producția de gaze din România a devenit și mai necompetitiv, semnificativ peste media europeană. Acest lucru pune presiune pe investițiile din România, periclitând aprovizionarea din producția de gaze naturale autohtonă”.

Directorul OMV Petrom cere modificarea Legii Offshore, care întârzie decizia finală de investiții în Marea Neagră.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday