Furtuna Malik a lovit puternic nordul Europei, în acest weekend, afectând Marea Britanie, Danemarca, Polonia și Germania. Mai multe persoane au murit, lovite de copaci căzuți. Sute de mii de locuințe au rămas fără curent, iar numeroase curse de tren și feribot au fost anulate.


Duminică, furtuna s-a deplasat spre est, dinspre Marea Nordului spre Baltica, iar la Berlin a fost declarată stare de urgență.

În orașul port Hamburg, râul Elba s-a umflat și a inundat o piață de pește, iar două persoane au căzut de pe o barjă împinsă de furtună, însă au supraviețuit. În largul coastei de nord a Germaniei un cargou a scăpat de sub control, iar autoritățile au trimis remorchere pentru a-l echilibra.

În Scoția s-au înregistrat viteze ale vântului de peste 160 de kilometri pe oră, lăsând numeroase locuințe fără curent. Două persoane, între care un copil, au fost omorâți de copaci rupți de vânt.

În Polonia, peste 680.000 de oameni au rămas fără electricitate, iar în Republica Cehă un zid de cinci metri a fost doborât de vânt și a căzut peste două persoane, una dintre ele fiind ucisă.

Danemarca și Suedia au închis podul Orsund dintre ele și aproape tot traficul feroviar  de la Copenhaga a fost suspendat.

Părțile de sud ale Suediei au fost grav afectate. Mii de gospodării au rămas fără electricitate până duminică după-amiază, iar feriboturile către insula baltică Gotland au fost anulate.

Sursa: Deutsche Welle

Folosim cookies