Duminică, furtuna s-a deplasat spre est, dinspre Marea Nordului spre Baltica, iar la Berlin a fost declarată stare de urgență.
În orașul port Hamburg, râul Elba s-a umflat și a inundat o piață de pește, iar două persoane au căzut de pe o barjă împinsă de furtună, însă au supraviețuit. În largul coastei de nord a Germaniei un cargou a scăpat de sub control, iar autoritățile au trimis remorchere pentru a-l echilibra.
În Scoția s-au înregistrat viteze ale vântului de peste 160 de kilometri pe oră, lăsând numeroase locuințe fără curent. Două persoane, între care un copil, au fost omorâți de copaci rupți de vânt.
În Polonia, peste 680.000 de oameni au rămas fără electricitate, iar în Republica Cehă un zid de cinci metri a fost doborât de vânt și a căzut peste două persoane, una dintre ele fiind ucisă.
Danemarca și Suedia au închis podul Orsund dintre ele și aproape tot traficul feroviar de la Copenhaga a fost suspendat.
Părțile de sud ale Suediei au fost grav afectate. Mii de gospodării au rămas fără electricitate până duminică după-amiază, iar feriboturile către insula baltică Gotland au fost anulate.
Sursa: Deutsche Welle
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.