În timp ce jurnaliştii erau scoşi de la o reuniune a Consiliului Concurenţei, Peter Doocy, un corespondent la Casa Albă al Fox News, a întrebat dacă poate pune întrebări despre inflaţie şi dacă creșterea prețurilor este o vulnerabilitate politică pentru Biden.

“Mai multă inflație, ar fi un atu grozav”, a comentat Biden sarcastic, de la distanță, fără să știe că microfoanele sunt pornite. “Ce ticălos prost”, a mai adăugat președintele SUA.

Ulterior, reporterul a spus că președintele l-a sunat și i-ar fi spus că “să nu ia foarte personal înjurătura”.

După atacurile directe la adresa presei ale predecesorului său, la preluarea mandatului, Joe Biden a promis că îi va concedia pe toți membrii administrației sale care ar arăta lipsă de respect față de presă.

Prețurile de consum din SUA au crescut puternic în decembrie, inflația anuală ajungând la 7%, cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday