US Navy anunță că este vorba de un aparat F-35C Lightning II, ultimul model al acestui tip de aparat, intrat în teste abia în 2019 și, din 2021, operațional doar pe portavionul USS Carl Vinson.

Marina informează că, în timpul unor operațiuni de rutină în Marea Chinei de Sud, aeronava a suferit un accident la aterizare, pilotul s-a catapultat, dar alți șapte marinari au fost răniți. Pilotul a fost ulterior recuperat de un elicopter și se află în stare stabilă, la fel și marinarii, trei dintre ei fiind transportați la un spital din Filipine.

Statele Unite au în acest moment două portavioane în Marea Chinei de Sud, USS Carl Vinson și USS Abraham Lincoln, care desfășoară exerciții cu aviația taiwaneză, pe fondul tensiunilor cu China.

Sursa: Comunicat US Navy

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday