Decizia urmărește soluții atât pentru penuria de forță de muncă în sectoare cheie, care riscă să submineze redresarea după pandemie, cât și dezechilibrul demografic, cauzat de îmbătrânirea populației.

“Lipsa de muncitori calificați a devenit atât de gravă, încât recuperarea economică este dramatic încetinită. Nu putem contracara problema unei forțe de muncă îmbătrânite decât printr-o politică modernă de imigrație. Trebuie să atingem cât mai repede borna de 400 de mii de muncitori calificați din străinătate, pe an”, a declarat Christian Duerr, liderul parlamentar al Partidului Liberal-Democrat (FDP), pentru revista de afaceri WirtschaftsWoche.

Coaliția de guvernare condusă de SPD va introduce un sistem de punctaj de calificare pentru migranții din țările din afara Uniunii Europene, dar și o creștere a salariului minim pe economie la 12 euro pe oră.

Institutul Economic German estimează că, pe total, numărul angajaților va scădea în 2022 cu 300 de mii de persoane, ca raport între persoanele care se pensionează și cele care intră în câmpul muncii. Se preconizează că, în acest ritm, decalajul anual se va mări la peste 650 de mii în 2029, ceea ce ar duce la un deficit de forță de muncă de aproximativ 5 milioane de persoane în 2030.

În 2020, numărul angajaților din Germania era de 45 de milioane.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday