Potrivit CNN, Emirates, Air India, All Nippon Airways și Japan Airlines au anunțat reduceri ale curselor internaționale către Statele Unite, suspendând temporar zborurile către nouă aeroporturi din Boston, Chicago, Dallas, Houston, Miami, San Francisco și altele.

Vor continua să folosească însă aeroporturile foarte mari, așa cum ar fi John F. Kennedy din New York, aeroportul din Los Angeles și Washington DC.

În SUA se poartă de câteva săptămâni un adevărat război între companiile de telefonie mobilă (Verizone, AT&T) și cele de aviație, legate de posibilele interferențe între rețelele 5G (de internet la viteze foarte mari) și sistemele electronice ale unor anumite tipuri de avioane. Spre exemplu, Japan Airlines a a anunțat că au anulat unele curse programate să utilizeze avioane Boeing 777, dar vor opera unele zboruri cu modelele Boeing 787.

În esență, specialiștii din aviație și chiar autoritățile de reglementare în domeniul transporturilor și-au exprimat îngrijorarea față de o posibilă interferență între antenele celulare 5G (de retransmisie, nu cele ale telefoanelor utilizatorilor) aflate în apropierea unor aeroporturi, care ar putea deregla datele transmise de altimetrele radar ale aeronavelor, echipamente care le spun piloților înălțimea la care se află aeronava. Nu toate tipurile de aeronave folosesc însă altimetre radar, altimetrele standard folosind presiunea aerului pentru măsurare, iar nu unde radio. Acestea din urmă nu sunt afectate de antenele de telefonie mobilă.

În ciuda asigurărilor date de autoritățile federale de reglementare a telecomunicațiilor și de operatorii de telefonie mobilă că echipamentele avioanelor nu vor fi afectate, Administrația Federală pentru Aviație a emis în decembrie un ordin de urgență care le interzice piloților să folosească altimetrele radar în timpul aterizării pe aeroporturile pe care vizibilitatea este scăzută, din cauza ceții. Problema a fost reglementată din timp în 40 de țări (printre care și România, potrivit Flight Global), care au introdus deja fără probleme tehnologia 5G fără a perturba serviciile de aviație.

Într-o scrisoare trimisă marți Administrației Biden, directorii a zece companii aeriene au cerut încă o amânare a autorizării sistemelor 5G din preajma aeroporturilor, arătând că, la nivelul întregului teritoriu al SUA vor fi anulate aproximativ o mie de curse pe zi. Industria telecomunicațiilor insistă că temerile sunt nefondate, deoarece nu au existat probleme în alte țări în care 5G este deja implementat.

Sursă alternativă: CNN

Foto: Dreamstime.com/ Vera Petrunina

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday