Companiile și-au acordat aproape un an pentru a începe negocierile ce ar trebui finalizate și concretizate într-un pact global, sub egida Adunării Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEA 5.2) și prin care ar urma să fie limitată producția și utilizarea plasticului pentru ambalaje. Deșeurile de plastic sufocă gropile de gunoi de pe toată planeta, distrug oceanele și ucid animalele sălbatice, dar, observă Reuters, rămâne deocamdată neclar dacă acordul respectiv se va concentra pe gestionarea și reciclarea deșeurilor sau dacă va avea o abordare mai dură, așa cum ar fi reducerea producției de ambalaje din plastic, “o mișcare care s-ar confrunta probabil cu rezistența marilor firme petroliere și a industriei chimice, inclusiv din Statele Unite”.

Mai puțin de 10% din plasticul produs este reciclat, dar este preconizată o dublare a producție de mase plastice (un derivat din hidrocarburi), în următorii 20 de ani. Reuters mai arată că producția de ambalaje din plastic este văzută ca o sursă cheie pentru supraviețuirea companiilor petroliere, pe măsură ce este prevonizată scăderea cererii de carburanți și combustibili fosili.

Cei peste 70 de semnatari ai declarației comune de luni includ nu numai producători de bunuri de larg consum precum Unilever și Nestle, dar și retaileri precum Walmart sau banca franceză BNP Paribas.

Sursa: Reuters

Foto: Dreamstime.com/ Serhii Nemyrivskyi

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday