Experții internaționali în sănătate pun la îndoială rapoartele despre apariția unei supermutații a coronavirusului care ar fi apărut în Cipru, o combinație între tulpinile Delta și Omicron.

Astfel, Dr. Krutika Kuppalli, expert oficial al OMS a scris pe Twitter că Deltacron nu există și, cel mai probabil este vorba de “un artefact de secvențiere”, adică de “o contaminare în laborator a fragmentelor Omicron dintr-un specimen Delta”. Într-un alt tweet, doamna Kuppalli a comentat ironic: “Să nu combinăm numele bolilor infecțioase ca și cum ar fi cupluri de celebrități”.


La rândul său, virologul Tom Peacock de la Imperial College din Londra a scris de asemenea pe Twitter că “secvențele cipriote Deltacron raportate de mai multe instituții de presă par a fi destul de clar contaminate”. Alți oameni de știință au împărtășit aceste opinii.

Începând de  weekendul trecut, au circulat știri privind secvențierea unei astfel de tulpini combinate de către Leondios Kostrikis, profesor în biologie la Universitatea din Cipru.

Kostrikis și echipa sa au spus că au găsit 25 de cazuri de mutație, raportul adăugând că la momentul respectiv era prea devreme pentru a spune dacă au existat mai multe cazuri cu noua tulpină sau ce impact ar putea avea aceasta.

Biziday nu a transmis știri privind posibila apariție a unei variante combinate în Cipru, considerând dovezile insuficiente.

Sursă alternativă: CNBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday