În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ în cea mai mare parte a țării. În zona montană înaltă, iar începând din seara zilei de sâmbătă (25 decembrie) și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ninsori și lapoviță, iar în celelalte regiuni mai ales ploi.
Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică (26 decembrie) și luni (27 decembrie) pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crișana și nord-vestul Transilvaniei.
Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie) vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h spulberând zăpada.

În intervalul menționat, în Carpații Occidentali și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali vor fi precipitații abundente. Vor fi ploi, care vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp și pe arii restrânse 70 l/mp.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday