Omicron este acum varianta dominantă de Covid în SUA, potrivit CDC, care arată că 73% din noile infectări secvențiate săptămâna trecută erau Omicron. Cu o săptămână înainte ponderea noii tulpini, calculată inițial de CDC la sub 3%, a fost corectată la 13%. Chiar și așa, creșterea de șase ori arată o viteză de propagare nemaivăzută, dar nu este încă destul de clar dacă Omicron înlocuiește Delta sau evoluează în paralel cu aceasta.

În New York și în alte zone aglomerate, Omicron este responsabil pentru aproximativ 90% din noile infectări.

Fără legătură cu răspândirea acesteia, dar la o oră după raportul CDC, Casa Albă a anunțat că președintele Joe Biden a fost vineri, timp de 30 de minute, la bordul Air Force One, în apropierea unui angajat al Casei Albe care, deși vaccinat cu trei doze, luni a fost testat pozitiv. Angajatul a fost testat negativ înainte de urcarea în avionul prezidențial, dar duminică a început să aibă simptome de Covid. Biden, care are 79 de ani, a efectuat de atunci două teste, ambele negative, și va fi din nou testat miercuri.

Încă este o necunoscută gravitatea bolii pe care o aduce noua formă de Covid, chiar dacă rapoartele preliminare arată că cei vaccinați au dezvoltat o formă ușoară, iar companiile producătoare de vaccinuri susțin că a treia doză scade semnificativ riscurile de infectare și de dezvoltare a unei forme simptomatice a bolii.

Alte țări cu transmitere comunitară puternică a variantei Omicron sunt acum, pe lângă Africa de Sud, Marea Britanie și Danemarca.

Surse alternative: Bloomberg, Casa Albă

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday