Potrivit Deutsche Welle, o instanță din Rostov-pe-Don, regiune din sudul Rusiei, aflată la granița cu Ucraina, l-a condamnat la cinci ani de închisoare pe un anume V.N. Zabaluyev, director regional la o firmă de catering care are contracte cu Armata Rusă. Acesta a declarat instanței că a furnizat mâncare trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei, iar judecătorul a reținut prin sentință că inculpatul a oferit mită pentru contractele de aprovizionare pentru “garnizoanele Forțelor Armate ale Federației Ruse staționate pe teritoriul Republicilor Populare Donețk și Lugansk”. Curtea a reținut că, la fiecare două săptămâni, un convoi de 70 de camioane cu provizii trece în estul Ucrainei pentru a aproviziona trupele ruse dislocate acolo.

Kremlinul a negat cu insistență prezența forțelor ruse în regiunea Donbas, iar după sentința de joi a emis un comunicat în care spune că “este vorba de o greșeală” și că orice livrare de alimente în regiune este de fapt ajutor umanitar. Ulterior, biroul de presă al instanței din Rostov-pe-Don a emis o declarație în care a afirmat că, prin sentință, judecătorul nu a confirmat de fapt veridicitatea declarațiilor inculpatului.

Ministerul de Externe al Ucrainei a reacționat și el printr-un comunicat în care se arată că “Rusia a creat ea însăși (prin decizia instanței din Rostov-pe Don) un precedent legal care stabilește în mod clar statutul său de parte într-un conflict armat internațional”.

Dovezi privind activitatea trupelor rusești în republicile separatiste din estul Ucrainei au tot existat după izbucnirea rebeliunii acestora, în 2014, dar nu au avut valoarea de lege a unei sentințe judecătorești. Înregistrarea video de mai sus, publicată de Europa Liberă în 2020, pare a fi făcută chiar de soldații ruși aflați în Ucraina. Ziarul rus Novaya Gazeta a publicat imagini cu cadavrele soldaților ruși repatriați din Donbas în Rusia. În cei șapte ani de conflict, rebeliunea din estul Ucrainei a produs până acum peste 13 mii de victime.

Sursa: DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday