Raportul bănceii centrale a Germaniei arată că, în ultimul an, salariile negociate cu sindicatele au crescut cu doar +0,9%, față de o creștere de +5,8%, în anul anterior.

Încetinirea bruscă este cauzată în primul rând de eliminarea unei scutiri de impozit pentru bonusurile pe care companiile le foloseau pentru a compensa inflația, fără de care, salariile brute au crescut totuși cu +6,7% în primele trei luni ale anului.

Indicatorii de creștere a salariilor s-au moderat treptat în ultimele luni, pe măsură ce creșterea prețurilor de consum se apropie de 2%, față de un vârf al inflației de 10%, atins după pandemie. Se creează astfel condițiile unor noi reduceri de dobânzi în zona euro, cel mai probabil la reuniunea BCE din iunie.

“Din cauza recesiunii economice, a incertitudinii și a ratelor mai scăzute ale inflației, acordurile salariale vor rămâne probabil semnificativ mai mici decât în ​​ultimii doi ani”, arată Bundesbank în raportul său. Anticipează și o stagnare a producției industrale în semestrul II din acest an, mai ales din cauza tarifelor vamale introduse de SUA.

Sursă alternativă: Bloomberg

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday