Omul de știință Ugur Sahin (foto), fondatorul BioNTech și inventatorul vaccinului dezvoltat cu Pfizer, a declarat că este probabil ca actualul ser să ofere o oarecare protecție, chiar dacă mai limitată, împotriva variantei Omicron: “Oamenii nu ar trebui să se sperie. După părerea mea, nu există niciun motiv să fiu deosebit de îngrijorat. Singurul lucru care mă îngrijorează în acest moment este faptul că încă există oameni care nu au fost deloc vaccinați”.

Sahin spune că, și dacă Omicron este mai infecțioasă decât Delta sau variantele anterioare, vaccinul Pfizer actual tot ar trebui să ofere o protecție puternică împotriva riscului de îmbolnăvire severă.

Încrederea declarată a șefului BioNTech a venit la scurt timp după ce directorului executiv al producătorului rival de vaccin, Moderna, Stephane Bancel, a provocat un nou val de vânzări de acțiuni și scăderi pe piețele financiare, sugerând că, cel mai probabil, protecția oferită de actualele vaccinuri va fi substanțial diminuată în fața variantei Delta. ”Nu există, cred, posibilitatea ca eficacitatea să fie la același nivel pe care l-am avut cu Delta. Cred că va fi o scădere. Pur și simplu nu știu cât de mult pentru că trebuie să așteptăm date. Dar toți oamenii de știință cu care am vorbit spun că nu va fi bine”, a declarat directorul executiv al Moderna, Stéphane Bancel.

Albert Bourla, directorul executiv al Pfizer, a intervenit și el cu o declarație în care a spus că este sigur că actualul vaccin funcționează împotriva oricărui tip de coronavirus, dar compania se pregătește de luni de zile pentru această situație și va veni cu un vaccin adaptat.

Presa internațională a pus față în față declarațiile șefilor companiilor Pfizer și Moderna, încercând să determine mai exact ce spun aceștia.


În esență, șefii celor trei companii spun același lucru, cheia fiind una mai degrabă pesimistă, în cazul Moderna, și mai degrabă optimist rezervată, în cazul Pfizer/BioNTech.

Proiectate pentru varianta Wuhan a coronavirusului la începutul verii 2020, vaccinurile ARN-mesager și-au dovedit ulterior eficacitatea împotriva varinatelor Alpha și Delta, care au ajuns în Europa și SUA, chiar dacă de fiecare dată companiile au recunoscut că tulpinile mutate au redus marginal eficacitatea serurilor.

Oricum, această eficiență se raportează pe cel puțin trei paliere:

  • imunitatea la contaminare – persoana care intră în contact cu virusul nu se infectează, nu devine pozitivă și nu îl transmite mai departe
  • protecția față de dezvoltarea unei forme severe – persoana contaminată devine pozitivă la testare, dar dezvoltă forme ușoare, care nu necesită spitalizare
  • protecția împotriva decesului – sub 10% din totalul persoanele decedate, inclusiv cele cu riscuri sau comorbidități, fuseseră vaccinate.

De exemplu, față de protecția inițială testată, de 96%, a vaccinurilor Pfizer și Moderna împotriva tulpinii Wuhan, studiile au arătat că aceasta a scăzut la 93% în fața tulpinii Alpha (numită la vremea respectivă britanică), iar acum șase luni, britanicii comunicau faptul că eficiența era mai redusă cu 17% în fața tulpinii Delta (indiene) după prima doză, dar după a doua doză protecția scăzuse cu doar 5%, la 88%.

De asemenea, pe măsură ce țările lumii și-au vaccinat populația, s-a observat o scădere în timp a protecției oferite de vaccinuri și așa s-a luat decizia administrării celei de a treia doze. Chiar Marea Britanie, care a fost mai reticentă în acest sens, oferind până acum doza booster doar celor care au peste 40 de ani, a anunțat ieri suplimentarea cantității și un efort național de a vaccina cu a treia doză toți adulții în următoarele două luni, ca reacție la apariția tulpinii Omicron.

Este așadar mai probabil, și asta spun atât cei de la Moderna, cât și cei de la Pfizer/BioNTech, ca actualele vaccinuri să păstreze un grad de protecție și față de Omicron, chiar dacă acesta va fi mai scăzut decât cel oferit față de Delta și Alpha și, mai probabil, protecția va fi mai des oferită pe cel de-al treilea palier, împotriva decesului pacienților.

Ambele companii, Moderna și Pfizer, și-au acordat un răgaz de până la două săptămâni pentru a realiza teste de laborator și pentru a veni cu un răspuns mai clar la întrebarea nu dacă, ci cât mai protejează actualele vaccinuri împotriva Omicron.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday