Business Insider citează presa locală, dar menționează că FBI a refuzat să confirme sau să infirme existența acestei investigații. CNN a dezvăluit încă din 25 martie că directorul financiar al Loretto Hospital din Chicago, care deține un apartament în valoare de 2 milioane de dolari în Trump Tower, a demisionat, la două săptămâni după ce spitalul vaccinase aproximativ 100 de angajați ai Trump Organization, considerându-i lucrători esențiali.

La vremea respectivă doar medicii, funcționarii esențiali și persoanele vulnerabile erau eligibile pentru vaccinarea anti-Covid în SUA, iar administrația federală trimisese Spitalului Loretto din Chicago adresele unor persoane din comunitățile de culoare, considerate vulnerabile.

Potrivit presei locale, directorul financiar al spitalului chiar s-a lăudat pe rețelele de socializare că l-ar fi vaccinat pe Eric, fiul fostului președinte al SUA și vicepreședinte al Trump Organization, după care a revenit asupra acestei informații, menționând că acesta se afla în Trump Tower atunci când au fost vaccinați ceilalți angajați, dar nu s-a aflat printre cei care au primit injecția pe 10 și 11 martie 2021.

Sursa: Business Insider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday