Conform Agenției pentru Siguranța Sănătății, săptămâna trecută erau internați în Marea Britanie cei mai mulți pacienți cu Covid de la sfârșitul lunii februarie, când virusul provoca circa 500 de decese pe zi. Concret, rata de spitalizare a fost de 8,4 pacienți la suta de mii de locuitori, în săptămâna încheiată pe 24 octombrie, în creștere de la 7,5 săptămâna precedentă. Dar rata deceselor rămâne mică, chiar dacă a depășit 200 pe zi numărul persoanelor decedate cu Covid încă este de aproape zece ori mai mic decât la vârful atins iarna trecută, când britanicii abia începuseră vaccinarea.

Bilanțul infectărilor noi a scăzut, în săptămâna trecută cu 10%, dar experții în sănătate din UK spun că este “prea devreme” pentru a stabili dacă vârful valului patru a fost atins, deoarece multe persoane sunt încă plecate în vacanțe, iar ritmul de testare a încetinit. În prezent, 86% dintre britanici au primit cel puțin o doză de ser, 79% sunt vaccinați cu schema completă, iar 12% au optat pentru doza suplimentară.

În acest timp, în Germania, numărul pacienților internați în secțiile ATI a crescut cu 15% față de săptămâna trecută, iar în secțiile de tratament, numărul acestora a crescut cu 40%. “Suntem într-o situație critică. Dacă această tendință va continua, vom avea din nou 3.000 de pacienți la terapie intensivă în doar două săptămâni”, a declarat președintele consiliului de administrație al Asociațiilor Spitalelor.

Autoritățile germane au raportat, pentru joi, 28.037 de noi infectări cu coronavirus și 126 de decese, față de 16.077 de cazuri și 67 de decese joia trecut. În Germania, 66,4% din populație este complet imunizată.

Surse alternative: Sky News, DPA

Foto: Dreamstime.com/ Wirestock

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday