Propunerea Germaniei, una dintre cele mai puternice puteri militare din UE, dar care istoric s-a dovedit reticentă după Al doilea război mondial în a-și trimite armata în afara teritoriului național, s-ar baza pe o decizie comună a blocului, dar care să nu implice neapărat toate statele membre care își desfășoară forțele. “În UE, o coaliție de forțe ale unor state care participă voluntar ar putea acționa după o decizie comună a tuturor”, a scris pe Tweeter ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer.

“Uneori există evenimente care catalizează istoria și cred că Afganistanul a fost unul dintre acestea”, a declarat șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, după o ședință a miniștrilor apărării din statele membre, adăugând că speră ca până în octombrie sau noiembrie UE să aibă un plan privind formarea unei forțe de reacție rapidă de aproximativ 5.000 de soldați, pentru a-și reduce dependența de securitatea furnizată de Statele Unite. Oficialul a mai precizat că președintele Joe Biden este al treilea lider consecutiv al SUA care i-a avertizat pe europeni că țara sa va renunța la intervențiile din străinătate din proximitatea UE.

Eforturile UE de a crea o forță de reacție rapidă sunt de mai bine de un deceniu paralizate, în ciuda creării, în 2007, a unui sistem de grupuri de luptă de 1.500 de soldați, dar care nu au fost niciodată folosite din cauza disputelor privind finanțarea și a intereselor divergente dintre statele membre în privința desfășurării acestora.

O a doua problemă este mecanismul de decizie unanimă al UE, fiind practic imposibil de opținut acordul rapid al tuturor celor 27 de state membre pentru desfășurarea unei forțe militare, în condițiile în care toate constituțiile europene condiționează trimiterea soldaților de un vor în parlamentele naționale.

Sursa: Reuters

Foto:  Dreamstime.com/ Rokas Tenys

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday