Este vorba de doi bărbații cu vârste de aproximativ de 30 de ani, care au decedat la câteva zile după ce au primit a doua doză Moderna, potrivit ministerului japonez al Sănătății, care precizează faptul că decesele acestora sunt încă în cercetare. Cei doi au avut o reacție adversă puternică, au făcut febră a doua zi după vaccinare (ceea ce nu este neobișnuit) și au murit la încă două zile după aceea.
Ministerul a mai anunțat oprirea de la utilizare a 1,63 milioane de doze Moderna, expediate deja către 863 de centre de vaccinare la nivel național, dar decizia vine la mai mult de o săptămână după ce distribuitorul intern, Takeda Pharmaceutical a primit rapoarte de la producător privind posibila contaminare a celor trei loturi, în procesul de producție, cu particule metalice.
“În acest moment, nu avem nicio dovadă că aceste decese sunt cauzate de vaccinul Moderna COVID-19”, au transmis printr-un comunicat Moderna și Takeda. “Este important să se efectueze o anchetă formală pentru a determina dacă există vreo legătură, între decesele celor doi bărbați și vaccinare.”
Guvernul a recunoscut că nu au fost identificate probleme de siguranță sau eficacitate a vaccinurilor din cele trei loturi, iar suspendarea administrării vaccinurilor din acestea a fost o măsură de precauție.
Informația privind contaminarea loturilor cu particule metalice a fost transmisă NHK, radiodifuzorul public din Japonia, care a citat surse ale ministerului sănătății. Cum acestea sunt fabricate în Spania, Comisia Europeană (prin EMA) a demarat la rândul ei o anchetă, dar a comunicat că nu consideră că sunt dovezi suficiente pentru a opri producția.
Japonia a administrat peste 124 de milioane de vaccinuri COVID-19, cu aproximativ 44% din populație complet inoculată.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.