Prețurile benzinei din SUA au crescut cu aproape 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la cel mai mare nivel din 2008 și până acum.
Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al președintelui Biden, a declarat că, deși țările exportatoare de petrol au fost de acord cu creșterea producției de țiței, cantitatea suplimentară “nu va compensa pe deplin reducerile de producție anterioare pe care OPEC+ le-a impus în timpul pandemiei. Într-un moment critic al redresării economiei globale, pur și simplu nu este suficient”, a adăugat Sullivan.
Declarația sa a produs o scădere de aproximativ 1% a cotațiilor țițeiului pe piețele internaționale, dar au revenit imediat după aceea. Țițeiul european Brent, de referință se tranzacționează la aproape 71,50 dolari pe baril, iar cel american (WTI) la aproximativ 69,30 dolari.
Intervenția Casei Albe a marcat o schimbare abruptă față de politica lui Donald Trump care, în timpul prăbușirii pieței petrolului din mai anul trecut, a presat OPEC să crească prețurile, în încercarea de a ajuta companiile care extrag petrol de șist din SUA. Trump încheiase în 2018 un acord cu Arabia Saudită pentru a crește producția de petrol, chiar înainte de a scoate SUA din acordul nuclear cu Iranul.
Grupul Opec+ (în care intră și Rusia, alături de țările arabe) a convenit luna trecută să crească producția cu 2% până la sfârșitul anului 2021.
Inflația, care a atins 5,4% luna trecută, a devenit o problemă politică importantă în SUA, Biden fiind acuzat că, prin cheltuieli federale excesive a produs creșterea prețurilor în general.
În același timp, cererea administrației SUA de creștere a producției de petrol a OPEC vine în contradicție cu retorica privind reducerea producției interne de combustibili fosili.
Sursă alternativă: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.