Statistica Eurostat arată că acest fenomen este comun sudului și estului Europei, în Italia și Grecia situația fiind chiar mai proastă decât în România, Ungaria, Cehia sau Polonia. La nivel european, media persoanelor tinere care nu sunt nici angajate nici în școală (NEET) este de 21,5% pentru femei și de 13,8% pentru bărbați.

Cea mai mare discrepanță o oferă Cehia, cu doar 5,6% dintre bărbații tineri aflați în situația de a nu avea de lucru și de a nu fi în școală, față de un procent de 30% în cazul tinerelor femei. Italia, în schimb, are cea mai proastă situație pe ambele sexe, cu 24% dintre tinerii adulți și 35% dintre femeile de până în 34 de ani, fără slujbă și fără a fi prinși într-un sitem de instrucție. Situația este mult mai echilibrată în Germania, Olanda, Elveția și în țările nordice.

Eurostat mai arată că situația tinerilor a fost agravată de pandemie, cei mai afectați fiind cei din categoria 25-29 de ani. De altfel, 2020 a întrerupt un ciclu de șapte ani în care procentul tinerilor din Europa care nu avea nici serviciu nici nu urmează vreo școală a scăzut permanent.

Sursa: Eurostat

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday