În vârstă de 84 de ani, Papa suferă de “stenoză diverticulară simptomatică” a colonului, o afecțiune care poate provoca dureri abdominale recurente și balonări, o boală frecventă dar care are relativ rar și simptome. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a precizat că operația va avea loc la spitalul Gemelli din Roma, dar nu a precizat și când se va produce aceasta.

Potrivit Reuters, Papa Francisc părea să aibă o sănătate bună cu câteva ore mai devreme, când s-a adresat mulțimii în Piața Sf. Petru pentru binecuvântarea și mesajul de duminică.


Este pentru prima dată când papa este internat în spital de la alegerea sa din 2013. În afară de sciatică, care îi provoacă durere la picioare atunci când merge, Papa are o stare relativ bună de sănătate.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday