Marea Britanie. Guvernul a pornit o campanie de convingere a tinerilor să se vaccineze anti-Covid, pe Snapchat, YouTube, TikTok și Reddit. Odată cu deschiderea programărilor pentru cei cu vârste sub 20 de ani, un milion de programări au fost făcute în 48 de ore.

Rețelele de socializare s-au alăturat guvernului britanic, în promovarea etapei finale de vaccinare, iar ultimele date arată, potrivit un comunicat oficial publicat în această dimineață, că un milion de programări au fost înregistrate în Anglia, în doar 24 de ore.

Utilizatorii de Snapchat, de exemplu vor putea atașa la profil un filtru NHS cu “M-am vaccinat!”. Platforma găzduiește, de asemenea, o serie de întrebări și răspunsuri cu experți medicali, pe contul Snapchat al prim-ministrului. De asemenea, atunci când cineva caută “Vaccin COVID-19”, va avea acces la explicații date de experții NHS, pentru a asigura o informare corectă.

Platforma Reddit a găzduit până acum două sesiuni live cu întrebări și răspunsuri legate de vaccin și va continua acest demers și în următoarele săptămâni.

Potrivit Sky News, autoritățile se așteaptă ca la categoria 16 – 29 de ani, să întâmpine cea mai mare rată de ezitare față de vaccinarea anti-Covid. Potrivit Oficiului Național de Statistică (ONS), 13% dintre persoanele din această grupă de vârstă nu sunt sigure că vor să facă vaccinul.

Sursă alternativă: Sky News

Foto: Anton Garin | Dreamstime.com

Folosim cookies