Desfășurat în 2021, Euro 2020 a început într-o configurație unică de găzduire, parțial experimentată în 2012, când cea mai importantă competiție europeană de fotbal a fost împărțită între Polonia și Ucraina. Cele două țări au investit atunci 31 de miliarde de euro înainte de turneu, majoritatea banilor mergând în autostrăzi, aeroporturi, căi ferate, stadioane și alte elemente de infrastructură. Ucraina a pierdut beneficiul de creștere în anii care au urmat, din cauza războiul din Donbass, de după invadarea Crimeei, în 2014, dar investițiile în infrastructură din Polonia continuă să aducă și azi beneficii pe termen lung.
Euro 2016, care a avut loc în Franța, a stimulat economia țării cu aproximativ 1,2 miliarde de euro. Peste 600 de mii de vizitatori străini au venit în Franța în medie câte opt zile fiecare, cu o cheltuială pe zi de 154 euro de persoană. Dar Franța a avut nevoie de puține investiții pentru pregătirea turneului (200 de milioane de euro) așa că acel campionat european a maximizat veniturile imediate ale țării.
Inițial turneul actual (Euro 2020) era prevăzut să se desfășoare în 13 orașe, dar Dublin și Bruxelles au fost eliminate din cauza restricțiilor pandemice. Au rămas să împartă beneficiile economice 11 orașe – Baku, Bilbao, Copenhaga, Sankt Petersburg, București, Amsterdam, Londra, Budapesta, Sevilla, München și Glasgow.
Firește, impactul economic este semnificativ diluat, mai ales că și investițiile necesare pentru găzduirea câtorva meciuri sunt mult mai mici decât pentru organizarea unui turneu final într-o singură țară. Fotbalul ar trebui să fie același, dar rezultatele economice vor fi foarte diferite, mai ales că restricții pandemice încă în vigoare vor face de două ori acest campionat european foarte diferit de celelalte. Stadioanele nu vor putea fi pline, capacitatea fiind redusă la maximum 50%, cerințele de testare, petrecerile, barurile și zonele pentru fani vor avea și ele capacitate diminuată. Cei din sectoarele ospitalității și turismului vor avea un dividend diminuat așadar nu numai de împărțirea pe continent a meciurilor, dar și pentru că lucrurile se vor desfășura altfel, din cauza pandemiei.
Dublin, unul dintre orașele eliminate de la turneu, realizase în 2019 un studiu care estima prezența a aproximativ 90 de mii de turiști pe durata turneului și o creștere a veniturilor în economia orașului în valoare de 106 milioane de euro.
Potrivit FRF, în România vor fi prezenți pe perioada grupelor 50 de mii de turiști străini, la care se adaugă alte 12 mii pentru meciul din optimi.
Deutsche Welle observă că UEFA, care vinde drepturile de difuzare ale meciurilor, va fi probabil mult mai avantajată decât economiile locale, afectate de diminuarea numărului de turiști. La Euro 2016 UEFA a obținut un profit net de 847 milioane de euro, o creștere de 500 milioane euro față de campionatul din 2012.
Analiza integrală pe Deutsche Welle
Foto: VVShots / Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.