Convorbirea telefonică are 40 de minute și se desfășoară între fostul primar al New Yorkului, la vremea respectivă avocat al lui Donald Trump, Andriy Yermak, consilier superior al președintelui ucrainean, Volodymyr Zelenskiy, și diplomatul american Kurt Volker.
Rudy Giuliani a făcut de fapt presiuni ca oficialii ucraineni să anunțe public existența unei anchete: “Tot ce ne trebuie de la președinte [Zelenskiy] este să spună că va numi un procuror onest care va investiga și va scoate la suprafață dovezile privind implicarea [Ucrainei] în alegerile din 2016 și atunci și treaba cu Biden va trebui finalizată. (…) Asta ar clarifica lucrurile și cred că m-ar ajuta să vorbesc cu președintele (Trump) pentru a vedea ce pot face pentru a mă asigura că orice neînțelegeri sunt puse deoparte … cred că acest lucru ar îmbunătății relațiile.” a spus Giuliani, conform înregistrării audio obținute de CNN.
Apelul a avut loc înainte de conversația dintre Trump și Zelenskiy, în timpul căreia Trump a sugerat că ajutorul militar al SUA ar putea depinde de disponibilitatea președintelui ucrainean de a “ne face o favoare”, anunțând o anchetă asupra lui Joe Biden și a fiului său, Hunter Biden. La vremea respectivă Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților, dar a fost achitat de Senatul de atunci, dominat de republicani.
Unele detalii ale convorbirii telefonice au fost deja făcute publice de revista Time, la începutul acestui an.
Giuliani este în prezent anchetat pentru implicarea sa în acest caz, inclusiv pentru încălcarea legilor privind activitatea de lobby. În aprilie 2021, procurorii federali i-au percheziționat locuința și biroul, confiscând mai multe telefoane mobile și computere.
Sursa: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.