Reacții dure la nivel european, după deturnarea avionului Ryanair de către autoritățile din Belarus. Liderii UE ar putea decide evitarea spațiului aerian al acestei țări de către avioanele comerciale, dar acest lucru ar îngusta culoarul spre țările baltice.

Într-o declarație telefonică la Digi 24, Adina Vălean a spus că liderii UE vor discuta chiar mâine măsuri ce vor fi luate împotriva Belarus, iar Comisarul pentru Transporturi va recomanda închiderea spațiului aerian al acestei țări pentru cursele aeriene.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a scris pe Twitter: “Monitorizăm cu atenţie aterizarea forţată din Belarus a zborului comercial către Vilnius şi arestarea opozantului Roman Protasevici. Acesta este un incident serios și periculos, care necesită o anchetă internațională.”

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut discutarea imediată, luni, a unor sancțiuni pentru Belarus. “Deturnarea unui avion civil este un act de terorism de stat fără precedent. Nu poate rămâne nepedepsit ”, a scris el pe Twitter.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut ca toți pasagerii avionului să poată călători în Lituania. “Este absolut inacceptabil să forțezi zborul Ryanair de la Atena la Vilnius să aterizeze Minsk. TOȚI pasagerii trebuie să-și poată continua călătoria la Vilnius imediat și să le asigure siguranța. Orice încălcare a regulilor internaționale de transport aerian trebuie să aibă consecințe”, a scris von der Leyen pe Twitter.

Președintele lituanian, Gitanas Nauseda, a scris pe Twitter că avionul a fost “aterizat cu forța” și că “regimul din Belarus este în spatele acțiunii odioase”.

Zborul Ryanair se afla aproape de granița lituaniană, mai aproape de aeroportul din Vilnius decât de cel din Minsk.

Potrivit Washington Post, care citează surse diplomatice, dincolo de o decizie previzibilă de a impune un nou val de sancțiuni Belarus, oficialii europeni vor trebui să decidă dacă ar trebui sau nu să permită tranzitul aerian peste Belarus. Totuși, zborurile din Europa de Nord și de Est încearcă să evite spațiul aerian rus – inclusiv exclava Kaliningrad, iar dacă spațiul aerian din Belarus ar fi, de asemenea, interzis, tranzitul dinspre sudul Europei spre țările baltice ar trebui înghesuit pe un culoar aerian foarte îngust.

În această după amiază, aviația militară bielorusă a interceptat cursa Ryanair Atena-Vilnius și a forțat-o să aterizeze la Minsk, sub pretextul că la bord s-ar afla o bombă. După aterizare, un jurnalist aflat la bord, opozant al regimului Lukașenko, a fost arestat.

Sursă alternativă: Washington Post

Folosim cookies