Peste 20 de mii de cazuri noi au fost confirmate ieri, ceea ce ridică numărul total al italienilor infectați de la începutul pandemiei la peste 3,2 milioane.

Autoritățile au impus deja carantină strictă în jumătate din regiunile Italiei, iar aceasta va rămâne în vigoare cel puțin până pe 6 aprilie, după Paștele catolic. Așa numita zonă roșie cuprinde nouă regiuni, inclusiv Lazio, unde se află capitala, Roma. De altfel, în perioada sărbătorii religioase, între 3 și 5 aprilie, întreaga țară va intra în carantină, pentru a împiedica eventuale adunări care ar facilita transmiterea virusului.

În ciuda problemelor de aprovizionare și a suspendării vaccinării cu AstraZeneca din ultimele zile, până acum aproape cinci milioane de persoane au primit cel puțin o doză de vaccin, dintre care peste două milioane au făcut și rapelul.

Numărul deceselor înregistrate de la începutul pandemiei în Italia a ajuns acum la 103 mii, cel mai mare din UE. La nivel european, doar Marea Britanie a înregistrat mai multe decese decât Italia, peste 125 de mii.

Sursă alternativă: Reuters

Foto: Dylan Frredom/Unsplash

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday