Biden trece în frunte în trei state cheie în care cursa este încă prea strânsă pentru a putea fi previzionat câștigătorul – Nevada, Wisconsin și Michigan. Dacă păstrează acest avantaj face exact 270 de electori, chiar dacă nu câștigă Pennsylvania, stat în care numărătoare manuală ar mai putea dura câteva zile.

Update: Noile estimări de la CNN arată că Biden câștigă Wisconsin, ajungând la 237 de electori.

Mai sunt șapte state în care CNN nu a previzionat un învingător, considerând că scorul numărătorii parțiale este prea strâns. În patru dintre ele conduce Joe Biden, iar în alte trei conduce Donald Trump. Postul tv cel mai atacat de Președintele Donald Trump în ultimii ani este acum extrem de precaut în previziuni – potrivit lui, Biden are acum 224 de electori cerți, iar Trump 213. În schimb, Fox News, postul declarat preferat al președintelui, îl dă deja pe Biden cu 238 de electori, mai având nevoie de doar 32 pentru a atinge pragul de victorie. Oricum, ambele posturi sunt de acord că Trump și-a securizat până acum doar 213 electori, insuficienți chiar dacă ar câștiga statele în care conduce în acest moment.

Biden a întors scorul în ultimele ore în Wisconsin și Michigan, unde inițial condusese Donald Trump, dar la o diferență extrem de mică. În Nevada și Arizona, Biden a fost din start în frunte, iar aceste patru state i-ar aduce încă 32 de electori, adică exact cât îi trebuie (pe numărătoarea Fox) pentru a face 270 și pentru a deveni președintele SUA.

Situația rămâne însă disputată și în Georgia, unde Donald Trump păstrează un avantaj de doar 2,2% și mai sunt de numărat 4% din voturi, preum și în Carolina de Nord, unde avantajul lui Trump este de doar 1,4% și mai sunt de numărat 6% din voturi.

În Pennsylvania, statul considerat cheie pentru Donald Trump, acesta are un avantaj de 10%, dar mai sunt de numărat peste 3 milioane de voturi (35% din total), în special voturi prin corespondență, despre care se presupune că vor reduce această diferență, pentru că democrații le-au cerut susținătorilor lor să voteze prin poștă. Însă chiar dacă va câștiga toate cele trei state în care acum conduce, Trump tot mai are nevoie să întoarcă situația fie în Michigan, fie în Wisconsin, fie (mai greu) în Nevada.

Tensiunea este maximă și este de așteptat ca niciunul dintre candidați să nu își recunoască înfrângerea, dacă celălalt va deține un avantaj de doar doi electori (270 la 268).

Folosim cookies