Blocajul călătoriilor are însă și un revers – chiar dacă România nu este o destinație de top pentru vacanțe iar străinii care vin la noi călătoresc mai mult în interes de afaceri, suma pierdută din acest tip de turism de către România este considerabilă – 600 de milioane de euro. 

Transferurile private de bani către România au crescut ușor față de anul trecut (sub 100 de milioane de euro), dar aceasta este o performanță, în condițiile în care mulți dintre cei plecați la muncă în străinătate s-au întors în țară pe perioada stării de urgență și nu au mai avut venituri. În același timp, transferurile private de bani dinspre România s-au diminuat și ele substanțial, cu peste 400 de milioane de euro. Este posibil ca acest fenomen să aibă legătură cu întoarcerea acasă a majorității celor 35 de mii de tinerii (potrivit UNESCO) aflați la studii în afara țării și care primeau bani de la părinți.

În primele șase luni ale anului 2020, investițiile străine sunt cu 2,3 miliarde de euro mai mici decât anul trecut, dar luna iunie a consemnat primul sold pozitiv ( de doar 352 de milioane), după ce în aprilie și mai sume importante au părăsit România, fie prin tăierea creditelor acordate de firmele mamă sucursalelor din România, fie prin tăierea investițiilor din profit.

În perioada ianuarie – iunie 2020, datoria externă totală a crescut cu 5,5 miliarde de euro, cea mai mare parte prin creditele pe termen lung contractate de Ministerul de Finanțe.

Chiar dacă pe perioada de pandemie exporturile de bunuri și servicii au scăzut mai mult decât importurile, deficitul contului curent (diferența dintre valuta care intră și cea care iese) s-a redus cu aproape un miliard de euro în primele șase luni ale anului. Acest indicator influențează cantitatea de valută de pe piața internă și, implicit, cursul euro/leu.

Sursa: Comunicat BNR

Foto: Kushagra Kevat/Unsplash

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday