Deocamdată doar zece mii de modele (noi) BMW vor putea funcționa în acest fel. Imediat ce sistemul de navigație GPS al mașinii detectează faptul că a ajuns într-o zonă în care accesul mașinilor e limitat de emisii (geofencing), face automat trecerea pe sistemul electric. Dar numai Londra și Birmingham au activat acest tip restricție zonală, detectabil cu orice sistem GPS, nu numai de cel al autoturismelor și care funcționează de mai mult timp în orașele germane.
Guvernul Regatului Unit a anunțat că are în vedere interzicerea totală a autovehiculelor cu combustie internă, inclusiv a celor hibrid (care au și motor electric), începând cu 2035 sau chiar mai devreme. De altfel, din 2019 subvențiile pentru mașinile hibrid au fost oprite, provocând o reacție destul de dură a industriei auto.
Spre deosebire de mașinile electrice, cele hibride au de regulă o autonomie mai mică a bateriei, fiind nevoite fie să treacă pe motorul cu combustie pentru reîncărcarea acesteia, fie să o încarce de la o priză.
Sursa: The Guardian
Foto: Marc Hekner/Unsplash
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.