196 de cetățeni români aflați în străinătate au infectați cu coronavirus, iar 24 au murit, informează Ministerul de Interne. Cele mai multe cazuri de infectare se înregistrează în  Spania (105), Italia (57), Franța (14), Germania (7). În Italia au fost raportate cele mai multe decese în rândul cetățenilor români, ca urmare a infectării cu Covid-19.

Numărul persoanelor infectate a crescut cu peste o sută față marți. Până ieri, 94 de cetățeni români aflați în străinătate fuseseră diagnosticați cu coronavirus, iar 19 muriseră.

„În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 196 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 105 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 7  în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 24 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 4 în Spania și unul în Germania, au decedat” se arată în comunicat.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday