Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că un depozit de materiale feroase și produse reciclabile (mase plastice), aflat la ieșirea din municipiu Buzău, a luat foc. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ trei mii de metri pătrați.

Din primele informații, nu au fost persoane surprinse de incendiu. Din cauza degajărilor mari de fum, populația din zonă a fost avertizată prin sistemul Ro-Alert. Se acționează cu 20 de echipaje pentru stingerea focului.

Update: Din motive de siguranță, două sute de persoane, aflate în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, vor fi evacuate.

Comunicatul ISU:

„Incendiul se manifestă pe o suprafață de aprox.3000 mp, cu degajări mari de fum.

Pentru eficientizarea misiunii de răspuns și limitarea pericolului de extindere a flăcărilor, la fața locului intervin 12 mașini de stingere și un echipaj al serviciului voluntar pentru situații de urgență.

În sprijinul colegilor de la ISU Buzău au fost dislocate trei autospeciale de stingere de la ISU Prahova, una de la ISU Ialomița și una de la ISU Vrancea.

Misiunea este una dificilă având în vedere degajările mari de fum și suprafață mare afectată.

Pentru protecție populației aflată în proximitate zonei de manifestare, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-Alert.

Din informațiile existente, nu ar fi persoane surprinse”.

Update:
Mașinile de stingere au fost suplimentate cu alte două echipaje de la ISU Brăila.

La acest moment, acționează 20 autospeciale de stingere.

Update:

Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, dispozitivul va fi suplimentat cu alte două mașini de stingere de la ISU BIF

Aceste măsuri se impun având în vedere cantitatea mare de material combustibil și intensitatea arderii..